Home » D:News » Cu ce oferte vin cele mai bune universităţi din ţară pentru viitorii studenţi

Cu ce oferte vin cele mai bune universităţi din ţară pentru viitorii studenţi

Cu ce oferte vin cele mai bune universităţi din ţară pentru viitorii studenţi
Publicat: 15.07.2019
Ca în fiecare an, după ce trece Bacalaureatul, absolvenţii clasei a XII-a trec prin emoţia unei noi provocări: admiterea la facultate. Universităţile se întrec şi în 2019 în oferte: cazare sau pregătire gratuită pe perioada admiterii, gratuitate în grădini botanice, baze sportive şi teatre de vară.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Potrivit Metaranking-ului Universitar-2018, care reprezintă clasamentul Universităţilor din România, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca se afla în anul 2018, pentru al treilea an consecutiv, pe primul loc la nivel naţional. Conform datelor postate pe pagina de internet a UBB, înscrierea candidaţilor la facultăţile din cadrul acesteia are loc în perioada 16-23 iulie. Datele de înscriere variază în funcţie de facultatea pe care viitorii studenţi vor să o urmeze în cadrul universităţii. Admiterea pentru majoritatea facultăţilor Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca constă într-o probă scrisă, cu o pondere de 50% în media de admitere şi media obţinută la examenul de Bacalaureat, cu o pondere de 50% în media de admitere.

Cu scopul de a atrage cât mai muţi viitori studenţi la facultăţile din cadrul UBB, universitatea vine cu o ofertă de cazare pe perioada admiterii 2019. Pe site-ul universităţii, este menţionată posibilitatea de cazare în perioada admiterii din iulie, în Campus Haşdeu, pentru absolvenţii dornici să urmeze cursurile uneia dintre facultăţile din cadrul UBB. Tariful de cazare este de 25 lei/pat/noapte.„Vii la Cluj, în perioada 16-31 iulie, să te înscrii la UBB? Te cazăm la noi, în căminele UBB, să te familiarizezi puţin cu studenţia! Situate în camere cu 5 paturi, locurile vor putea fi ocupate la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte, în baza unei cereri transmise Serviciului Social.”, se arată pe pagina de Facebook a UBB.

Reprezentanţii universităţii vin cu oferte de cazare şi pentru cei care decid să se stabilească în Cluj în vederea urmării cursurilor de licenţă. „În cele 17 cămine studenţeşti ale UBB beneficiaţi de acces gratuit la internet şi săli de lectură. În campusuri există posibilitatea de a solicita un loc de parcare a autovehiculului. În incinta Căminelor 14 Haşdeu, 16 Haşdeu, Economica II şi Sport XXI există spălătorii amenajate, pentru igienizarea hainelor”, se menţionează pe pagina de Facebook a UBB.

Totodată, se menţionează şi faptul că la subsolul unuia dintre cămine, studenţii pot folosi spaţiile destinate activităţilor de divertisment şi aparatura din sălile de fitness şi că în apropierea altui cămin s-a amenajat un teatru de vară în care studenţii pot organiza diferite activităţi.

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucureşti însumează un număr de 19 facultăţi, iar înscrierile au loc până pe 30 iulie 2019. Pentru admiterea din acest an la studii universitare de licenţă, Universitatea din Bucureşti pune la dispoziţia candidaţilor un număr total de peste 10.500 de locuri, dintre care 4.350 de locuri la buget şi alte aproape 6.200 de locuri la taxă, se precizează pe pagina web a UB. Potrivit aceleiaşi surse, în ceea ce priveşte modalitatea de admitere, „potrivit autonomiei de care se bucură, fiecare facultate a decis asupra propriei forme de concurs”. Ei precizează că se pot distinge patru forme de admitere: admitere pe bază de examen, admitere pe baza mediei de bacalaureat şi eseu motivaţional, admitere pe baza unei formule mixte şi admitere pe baza mediei de la bacalaureat.

Tot în sensul atragerii a cât mai multor candidaţi la admiterea din acest an pentru una din facultăţile existente în cadrul UB, aceştia oferă multiple facilităţi, precum achitarea online a taxei de înscriere, cazare gratuită în căminele proprii, dar şi acces gratuit în spaţiul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”, alături de alte trei persoane, pe baza legitimaţiei de participant la concursul de admitere la Universitatea din Bucureşti.

„Pentru al treilea an consecutiv, UB oferă cazare gratuită candidaţilor în perioada admiterii, în căminul „Grozăveşti B”, în limita locurilor disponibile, pentru trei nopţi. Cazarea va fi posibilă, atât pentru candidat, cât şi pentru însoţitorul acestuia, în baza prezentării, la administraţia căminului, a legitimaţiei de concurs şi a actului de identitate”, se arată pe site-ul UB. Potrivit calendarului stabilit de Senatul UB, data limită pentru înscrierea la facultăţile Universităţii din Bucureşti este 30 iulie 2019, iar ultimele rezultate ale examenelor de admitere se vor afişa la data de 31 iulie 2019.

Universitatea Politehnică din Bucureşti

Pentru Universitatea Politehnică din Bucureşti, perioada de înscrieri începe în 15 iulie şi se încheie în data de 20 iulie. Zilele de examen sunt 22 şi 23 iulie. Pe site-ul Universităţii Politehnice din Bucureşti, se precizează faptul că în acest an se vor scoate la concurs 6.045 de locuri, dintre care 5.000 la buget, pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2019-2020.

„Concursul se va desfăşura, pentru trei dintre facultăţile din cadrul U.P.B, chiar în momentul înscrierii, iar pentru celelalte 12 facultăţi, în datele de 22 si 23 iulie”, se precizează pe site-ul U.P.B.

Potrivit aceleiaşi surse, facultăţile cu cele mai multe locuri scoase la concurs sunt Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (635 de locuri bugetate/85 de locuri cu taxă), Facultatea de Automatică şi Calculatoare (580 de locuri bugetate/225 de locuri cu taxă) şi Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotica (550 de locuri bugetate/50 de locuri cu taxă).

Şi U.P.B vine cu o ofertă variată pentru potenţialii studenţi ai facultăţilor sale. Politehnica va organiza un program gratuit de pregătire intensivă pentru admitere licenţă 2019, la matematică şi fizică în perioada 15-18 iulie. De asemenea, U.P.B va oferi viitorilor săi studenţi cazare gratuită atât pentru perioada de pregătire intensivă, cât şi pentru perioada examenului de admitere.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, admiterea la licenţă se va desfăşura în perioada 15-23 iulie. Astfel că, în intervalul 15-20 iulie are loc perioada de înscriere, urmând ca între 21-23 iulie să se realizeze selecţia şi afişarea rezultatelor.

Şi reprezentanţii Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi vin să motiveze potenţialii studenţi cu scopul de a-i determina să se îndrepte spre una dintre facultăţile din instituţie. „Tradiţia şi reputaţia primei universităţi din România impun respect. De aceea, poţi spune oricui, oricând, cu mândrie că studiezi sau ai absolvit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Apropiaţii te vor aprecia, angajatorii te vor lua în serios, iar tu vei fi mulţumit că ai făcut alegerea corectă. Depinde de tine cum valorifici acest capital de încredere”, se arată pe site-ul universităţii.

Potrivit aceleiaşi surse, viitorii studenţi ar trebui să se orienteze spre una dintre facultăţile universităţii, întrucât aceasta reprezintă una dintre cele mai premiate comunităţi academice, se poate trece pe locuri de la buget după primul semestru, se oferă burse speciale pentru „studenţii deştepţi şi activi”, căminele, cantinele şi corpurile clădirilor sunt renovate recent. Totodată, pe pagina web a universităţii, este precizat şi faptul că în perioada 30 septembrie-2 octombrie va avea loc un eveniment special pentru studenţii din anul I, constând în trei zile de orientare şi informare pentru boboci.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” va organiza concursul de admitere pentru ciclul de licenţă, anul universitar 2019-2020, în data de 24 iulie 2019, pentru oricare dintre programele de studiu în cadrul celor trei facultăţi: Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie.

Înscrierea candidaţilor la concursul de admitere se desfăşoară în perioada 15 – 19 iulie 2019. Oferta educaţională pentru anul universitar 2019 – 2020 cuprinde un număr de 650 de locuri la buget, respectiv 261 la taxă.

Pe data de 24 iulie, potrivit datelor publicate de reprezentanţii universităţii pe site, vor avea loc atât examenul scris de admitere, cât şi contestaţiile la întrebări. Ulterior, în perioada 24-25 iulie va avea loc afişarea rezultatelor. Pe 25 iulie, viitorii studenţi pot depune contestaţii, urmând ca în 26 iulie să aibă loc afişarea rezultatelor finale după contestaţii. În intervalul 26 iulie – 9 august, viitorii studenţi ai universităţii îşi vor putea confirma locurile.

Printre lucrurile cu care UMF Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca încearcă să convingă potenţialii studenţi să se îndrepte spre una dintre facultăţile sale se numără campusul universitar imens,o bază sportivă şi numeroase amfiteatre. „Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” sunt încurajaţi să practice sport, atât la nivel de amatori, cât şi la nivel de performanţă. Pe parcursul anului universitar, au posibilitatea să participe la diferite competiţii interne sau interuniversitare, la sporturi individuale sau de echipă. Studenţii au la dispoziţie o sală de sport modernă, un teren sintetic de minifotbal şi un teren multifuncţional (terenuri de minifotbal, baschet şi tenis)”, se precizează pe site-ul universităţii.

Următoarele cinci universităţi aflate în topul celor mai bune din România, potrivit Clasamentului Universităţilor din România realizat în 2018 pe baza rankingurilor internaţionale, sunt Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi şi Universitatea Transilvania din Braşov.

Potrivit datelor Metaranking-ului Universitar-2018 , care reprezintă Clasamentul Universităţilor din România, primele trei poziţii rămân constante în metarankingurile din 2016, 2017 şi 2018: Poziţia 1 – Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Poziţia 1 – Universitatea din Bucureşti, Poziţia 3- Universitatea Politehnica din Bucureşti. De asemenea, în acelaşi raport se precizează şi faptul că Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi îşi menţine la rândul ei, pentru al treilea an consecutiv, poziţia a patra în ţară.

Şi universităţile din străinătate sunt şi anul acesta în căutare de studenţi români, doar că unele şi-au schimbat strategia pentru a-i ajuta pe elevii români, care nu-şi permit costurile de deplasare, astfel că deschid sedii în România.

O universitate din Statele Unite ale Americii a anunţat, de curând, că a demarat primul program de licenţă, 100% american, în ţara noastră, respectiv prima facultate de business. Costurile includ aici doar taxa de şcolarizare, fiind chiar şi de şase ori mai mici faţă ce ar presupune deplasarea la studii în Statele Unite. Diploma este însă emisă de universitatea mamă, iar cursurile sunt susţinute de profesori veniţi din America. Înscrierie sunt deschise, iar campusul a fost amenajat într-o clădire din centrul Capitalei.

36.000 de dolari versus 9.000 de euro pe an – este diferenţa între ce ar presupune deplasarea pentru studii la universitate din SUA şi studiul la facultate din Bucureşti. Din cei 9.000 de euro, cei care se înscriu pentru anul universitar 2019-2020, pot beneficia de o bursă de 4.000 de euro, care, odată oferită, este valabilă pentru fiecare dintre cei patru ani de studiu.

Potrivit celui mai recent raport UNESCO, în 2016, numărul studenţilor români plecaţi în afara ţării era de 34.320, dublu faţă de anul 2000, când se înregistrau 12.500.

Acelaşi raport arată că elevii români pleacă în ţări din Uniunea Europeană (Italia, Franţa, Marea Britanie), dar şi în SUA, această fiind prima destinaţie non-ue în preferinţe.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte